Citate
 
De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi!
 

Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.

Karl Marx, Teze despre Feuerbach, 1845

 

Fără teorie revoluționară nu poate să existe nici mișcare revoluționară.

V. I. Lenin, Ce-i de făcut?, 1902

 

Învățătura lui Marx este atotputernică pentru că este justă. Ea este completă și armonioasă, oferind oamenilor o concepție unitară despre lume, o concepție care nu se împacă cu nici un fel de superstiții, cu nici un fel de idei reacționare, cu nici un fel de apărare a asupririi burgheze. Ea este moștenitoarea legitimă a tot ce a creat mai bun omenirea în secolul al XIX-lea: filozofia germană, economia politică engleză și socialismul francez.

V. I. Lenin, Trei izvoare și trei părți constitutive ale marxismului, 1913

 

În producția socială a vieții lor, oamenii intră în relații determinate, necesare, independente de voința lor - relații de producție -, care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a forțelor lor de producție materiale. Totalitatea acestor relații de producție constituie structura economică a societății, baza reală pe care se înalță o suprastructură juridică și politică și căreia îi corespund forme determinate ale conștiinței sociale.

Karl Marx, Prefața la Contribuții la critica economiei politice, 1859

 

Toate mișcările de pînă acum au fost mișcări ale unor minorități sau în interesul unor minorități. Mișcarea proletară este mișcarea independentă a imensei majorități, în interesul imensei majorități.

Karl Marx și Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, 1848

 

Democrație pentru o minoritate infimă, democrație pentru cei bogați, - iată democratismul societății capitaliste [...] cei asupriți sînt lăsați să hotărască o dată la cîțiva ani care anume din reprezentanții clasei asupritoare îi va reprezenta și îi va călca în picioare în parlament!

V. I. Lenin, Statul și revoluția, 1917

 

Democrație înseamnă egalitate. Se înțelege deci ce uriașă însemnătate are lupta proletariatului pentru egalitate și lozinca egalității dacă aceasta este just înțeleasă în sensul desființării claselor. Dar democrația înseamnă numai o egalitate formală. Şi, de îndată ce a fost înfăptuită egalitatea tuturor membrilor societății în ceea ce privește stăpînirea mijloacelor de producție, adică egalitatea muncii, egalitatea salariului, se va pune în mod inevitabil în fața omenirii problema de a păși mai departe, de la egalitatea formală la cea de fapt, adică la înfăptuirea principiului: „de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi“.

V. I. Lenin, Statul și revoluția, 1917

 

Atîta timp cît există stat, nu există libertate. Cînd va exista libertate, nu va mai exista stat.

V. I. Lenin, Statul și revoluția, 1917

 

Locul vechii societăți burgheze, cu clasele și antagonismele ei de clasă, îl ia o asociație în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiția pentru dezvoltarea liberă a tuturor.

Karl Marx și Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, 1848

 

În faza superioară a societății comuniste, după ce va dispărea subordonarea înrobitoare a indivizilor față de diviziunea muncii și, o dată cu ea, opoziția dintre munca intelectuală și munca fizică; cînd munca va înceta să mai fie numai un mijloc de existență și va deveni ea însăși prima necesitate vitală; cînd, alături de dezvoltarea multilaterală a indivizilor, vor crește și forțele de producție, iar toate izvoarele avuției colective vor țîșni ca un torent - abia atunci limitele înguste ale dreptului burghez vor putea fi cu totul depășite și societatea va putea înscrie pe stindardele ei: de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi!

Karl Marx, Critica Programului de la Gotha, 1875

 

Proletarii n-au de pierdut în această revoluție decît lanțurile. Ei au o lume de cîștigat.

PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ!

Karl Marx și Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, 1848