Lui Marx nu i-a fost dat să pregătească el însuşi pentru tipar această a treia ediţie. Genialul gînditor, în faţa măreţiei căruia se înclină astăzi şi adversarii săi, a încetat din viaţă la 14 martie 1883.
Mie, care am pierdut în persoana lui Marx pe omul care timp de patruzeci de ani mi-a fost prietenul cel mai bun şi cel mai devotat, un prieten căruia îi datorez mai mult decît se poate exprima în cuvinte, mie îmi revine acum sarcina de a mă îngriji de pregătirea pentru tipar atît a acestei a treia ediţii a volumului întîi, cît şi a volumului al doilea, rămas de la Marx în manuscris. Sînt dator să arăt aici cititorului cum mi-am îndeplinit prima parte a acestei sarcini.
Iniţial Marx şi-a propus să redacteze din nou cea mai mare parte din volumul întîi, să formuleze cu mai multă precizie anumite teze teoretice, să adauge altele noi, să completeze materialul istoric şi statistic cu datele cele mai recente. Dar boala şi faptul că a trebuit să termine de redactat volumul al doilea l-au silit să renunţe la această intenţie. El s-a limitat deci la modificări strict necesare şi la introducerea completărilor făcute în ediţia franceză („Le Capital. Par Karl Marx“, Paris, Lachâtre 1873) care apăruse între timp.
Printre hîrtiile rămase de la Marx s-a găsit şi un exemplar german al „Capitalului“, conţinînd pe alocuri corectări şi referiri la ediţia franceză; s-a găsit de asemenea un exemplar francez în care el însemnase foarte precis pasajele ce urmau să fie folosite în noua ediţie. Aceste modificări şi adăugiri se limitează, cu puţine excepţii, la ultima parte a cărţii, la secţiunea „procesul de acumulare a capitalului“. Faţă de textul iniţial, textul acestei secţiuni a suferit cele mai puţine schimbări, în timp ce secţiunile celelalte au fost redactate din nou. În această secţiune stilul era deci mai viu, mai unitar, dar totodată mai puţin îngrijit, presărat cu anglicisme, pe alocuri neclar; expunerea avea unele lacune, întrucît anumite momente importante erau doar schiţate.
În ceea ce priveşte stilul, Marx însuşi a revizuit temeinic mai multe subcapitole, arătîndu-mi prin aceasta, ca şi prin numeroase indicaţii verbale, în ce măsură pot fi înlăturaţi termenii tehnici englezeşti şi alte anglicisme. Marx ar mai fi redactat, desigur, adăugirile şi completările şi ar fi înlocuit franceza curgătoare cu germana lui concisă. Eu însă a trebuit să mă limitez la inserarea lor, ţinînd seama, pe cît posibil, de textul iniţial.
Aşadar, în această a treia ediţie nu am schimbat nici un cuvînt fără a fi pe deplin convins că autorul însuşi ar fi făcut-o. Eu nici nu m-aş fi gîndit să introduc în „Capitalul“ jargonul curent folosit de economiştii germani, această limbă păsărească în care, de pildă, acela care în schimbul unei sume de bani primeşte munca altora se numeşte Arbeitgeber [cel care dă de lucru], iar cel căruia în schimbul unui salariu i se ia munca — Arbeitnehmer [cel care primeşte de lucru]. Şi în limba franceză cuvîntul travail se foloseşte în viaţa de toate zilele în sensul de „ocupaţie“. Dar francezii ar socoti, pe bună dreptate, nebun pe economistul care l-ar numi pe capitalist donneur de travail, iar pe muncitor receveur de travail.
De asemenea, nu mi-am permis să reduc unităţile băneşti, unităţile de măsură şi de greutate engleze, folosite pretutindeni de Marx, în text, la noile lor echivalente germane. La data cînd a apărut prima ediţie, în Germania existau atîtea feluri de măsuri şi greutăţi cîte zile sînt într-un an. În plus existau două feluri de mărci (marca Reichului circula atunci doar în capul lui Soetbeeri), care o inventase pe la sfîrşitul deceniului al 4-lea), două feluri de guldeni şi cel puţin trei feluri de taleri, dintre care unul avea ca unitate „noua două treime“16. În domeniul ştiinţelor naturii domnea sistemul metric, pe piaţa mondială se foloseau măsurile şi greutăţile engleze. În aceste condiţii, folosirea unităţilor de măsură engleze era cu totul firească într-o lucrare al cărei autor fusese nevoit să ia datele faptice aproape exclusiv din domeniul relaţiilor existente în industria engleză. Acest considerent este valabil şi astăzi, cu atît mai mult cu cît pe piaţa mondială aceste relaţii aproape nu s-au schimbat, iar în ramurile hotărîtoare ale industriei — siderurgică şi a bumbacului — se foloseşte şi în prezent, în mod aproape exclusiv, sistemul englez de măsuri şi greutăţi.
În încheiere, cîteva cuvinte despre modul de a cita al lui Marx, care nu prea a fost înţeles. Atunci cînd e vorba pur şi simplu de indicarea sau de relatarea unor fapte, citatele, de pildă cele din Cărţile Albastre engleze, sînt, bineînţeles, simple referiri la documente. Altfel stau însă lucrurile atunci cînd el citează concepţiile teoretice ale altor economişti. În asemenea cazuri, citatul trebuie să stabilească numai unde, cînd şi de către cine a fost exprimată pentru prima oară în mod clar o idee care reprezintă o anumită treaptă în dezvoltarea doctrinelor economice. Se urmăreşte un singur lucru: să se arate că concepţia economică respectivă prezintă importanţă pentru istoria ştiinţei, că ea este expresia teoretică, mai mult sau mai puţin adecvată, a situaţiei economice din epoca dată. Nu are nici o importanţă dacă din punctul de vedere al autorului, această idee are o valoare absolută sau una relativă sau prezintă pentru el un interes istoric. Aşadar, aceste citate constituie doar un comentariu folosit în permanenţă la textul împrumutat din istoria ştiinţelor economice, menit să stabilească datele şi autorii principalelor realizări în domeniul teoriei economice. Acest lucru este foarte necesar pentru o ştiinţă ai cărei istoriografi nu s-au distins pînă acum decît printr-o ignoranţă tendenţioasă de carierişti. Aşa se explică de ce, în conformitate cu cele spuse în postfaţa la ediţia a doua, Marx îi citează numai în mod cu totul excepţional pe economiştii germani.
Nădăjduiesc că volumul al doilea va putea să vadă lumina tiparului în cursul anului 1884.
Londra, 7 noiembrie 1883
Friedrich Engels
16. Noua două treime — (Neue Zweidrittel) — monedă de argint cu valoare de 2/3 de taler care s-a aflat în circulaţie în diferite state germane, de la sfîrşitul secolului al XVII-lea pînă la mijlocul secolului al XIX-lea. — Nota red.