Neuitatului meu prieten, nobilul, credinciosul şi
neînfricatul luptător pentru cauza proletariatului
Wilhelm Wolffi)
născut la Tarnau, la 21 iunie 1809 ; decedat în exil, la Manchester, la 9 mai 1864
Opera al cărui prim volum îl ofer atenţiei publicului constituie continuarea lucrării mele „Contribuţii la critica economiei politice“ publicată în 1859. Lungul interval de timp dintre aceasta lucrare şi continuarea ei se datorează unei boli îndelungate din cauza căreia a trebuit să-mi întrerup mereu munca.
Conţinutul lucrării mele anterioare, amintite mai sus, este rezumat în primul capitol al acestui volum2. Am procedat astfel pentru ca expunerea să fie nu numai mai închegată şi completă, dar şi îmbunătăţită. În măsura în care obiectul studiului a permis acest lucru, numeroase puncte care înainte fuseseră doar menţionate aici sînt tratate mai dezvoltat, şi dimpotrivă, unele puncte care acolo fuseseră mai dezvoltate, aici sînt doar menţionate. Fireşte secţiunile privitoare la istoria teoriei valorii şi a banilor nu au fost incluse aici. Cu toate acestea, cititorul „Contribuţiilor la critica economiei politice“ găseşte în notele la primul capitol al lucrării de faţă noi izvoare cu privire la istoria acestor teorii.
Orice început e greu, — acest adevăr e valabil pentru oricare ştiinţă. Înţelegerea primului capitol, îndeosebi înţelegerea secţiunii care cuprinde analiza mărfii, va prezenta deci cele mai multe dificultăţi. În ceea ce priveşte analiza substanţei valorii şi a mărimii valorii m-am străduit să fac o expunere cît mai clară şi mai accesibilă1). Forma valoare desăvîrşită în forma bani este un lucru foarte simplu şi lipsit de conţinut. Totuşi, mintea omenească a încercat zadarnic de mai bine de 2000 de ani încoace să pătrundă sensul ei, în timp ce, pe de altă parte, ea a reuşit cel puţin într-o măsură aproximativă, să analizeze unele forme mult mai complexe şi pline de conţinut. De ce? Pentru că corpul în ansamblu este mai uşor de studiat decît celula lui. În plus, la analiza formelor economice nu se pot folosi nici microscoape, nici reactivi chimici. Pe acestea trebuie să le suplinească capacitatea de abstractizare. Dar pentru societatea burgheză, forma marfă a produsului muncii, sau forma valoare a mărfii constituie forma celulei economice. Pentru un profan, a analiza această formă înseamnă pur şi simplu a despica firul în patru. Aici este într-adevăr vorba de amănunte, dar numai de amănunte de genul celor despre care este vorba în microanatomie.
Cu excepţia secţiunii care tratează despre forma valoare, despre această carte nu se va putea spune, aşadar, că ar fi greu de înţeles. Am în vedere, bineînţeles, pe cititorii care doresc să înveţe ceva nou şi care vor, prin urmare, să gîndească ei înşişi.
Fizicianul ori observă procesele care au loc în natură acolo unde ele se manifestă în forma cea mai pregnantă şi sînt cel mai puţin modificate de influenţe străine, ori, dacă este posibil, face experienţe în condiţii care asigură desfăşurarea într-o formă pură a procesului. În această lucrare îmi propun să analizez modul de producţie capitalist şi relaţiile de producţie şi de schimb care îi corespund. Pînă în prezent ţara clasică a acestui mod de producţie este Anglia. Iată de ce mai ales ea serveşte drept ilustrare a studiului meu teoretic. Dacă însă, citind despre situaţia muncitorilor industriali şi agricoli englezi, cititorul german va ridica fariseic din umeri, sau dacă el se va legăna în iluzia că în Germania lucrurile nu stau nici pe departe atît de prost, mă voi simţi obligat să-i spun: De te fabula narratur!4
Aici nu este vorba, de fapt, de gradul mai mult sau mai puţin înalt de dezvoltare a antagonismelor sociale care decurg din legile naturale ale producţiei capitaliste, ci de înseşi aceste legi, de aceste tendinţe, care acţionează şi se impun cu o necesitate implacabilă. Ţara mai dezvoltată din punct de vedere industrial arată ţării mai puţin dezvoltate doar imaginea propriului ei viitor.
Dar să trecem peste asta. La noi, acolo unde producţia capitalistă s-a instaurat pe deplin, de pildă în fabricile propriu-zise, situaţia este cu mult mai proastă decît în Anglia, deoarece ne lipseşte contraponderea legilor cu privire la reglementarea muncii în fabrici. În toate celelalte domenii, noi, ca şi celelalte ţări continentale ale Europei occidentale, avem de suferit nu numai de pe urma dezvoltării producţiei capitaliste, ci şi de pe urma insuficientei ei dezvoltări. Pe lîngă calamităţile epocii contemporane, avem de suportat un întreg şir de calamităţi moştenite, generate de faptul că la noi continuă să vegeteze moduri de producţie învechite şi perimate cu tot cortegiul lor de relaţii sociale şi politice anacronice. Noi suferim nu numai din cauza celor vii, ci şi din cauza celor morţi. Le mort saisit le vif!*1
În comparaţie cu statistica socială din Anglia, statistica socială din Germania şi din restul ţărilor continentale ale Europei occidentale se află realmente într-o stare jalnică. Cu toate acestea ea ridică un colţ al vălului, atît cît este necesar pentru a bănui îndărătul lui un cap de Meduzăi). Starea de lucruri de la noi ne-ar îngrozi dacă guvernele şi parlamentele noastre ar institui, după exemplul Angliei, comisii periodice de cercetare a condiţiilor economice, dacă aceste comisii ar fi investite, aşa cum sînt în Anglia, cu puteri depline pentru cercetarea adevărului şi dacă s-ar reuşi să se găsească în acest scop oameni tot atît de competenţi, de imparţiali şi de intransigenţi ca inspectorii de fabrici din Anglia, ca medicii englezi care întocmesc rapoarte asupra „Public Health“ (sănătăţii publice), ca membrii comisiilor engleze care au sarcina de a cerceta condiţiile de exploatare a femeilor şi copiilor, starea locuinţelor şi a alimentaţiei etc. Pentru a-i urmări pe monştri, Perseui) se învăluia într-un nor. Pentru a putea nega existenţa monştrilor noi închidem ochii şi ne astupăm urechile.
Nu trebuie să ne facem iluzii în această privinţă. Aşa cum războiul american de independenţă din secolul al XVIII-lea a constituit semnalul de alarmă pentru clasa de mijloc din Europa, tot aşa războiul civil din America din secolul al XIX-lea a constituit semnalul de alarmă pentru clasa muncitoare din Europa. În Anglia, procesul revoluţionar este evident. Cînd va atinge un anumit nivel, el se va răsfrînge asupra continentului unde se va desfăşura în forme mai brutale sau mai umane, în funcţie de gradul de dezvoltare a clasei muncitoare însăşi. Aşadar, abstracţie făcînd de orice considerente mai înalte, actualele clase dominante sînt interesate în înlăturarea tuturor piedicilor care frînează dezvoltarea clasei muncitoare şi care pot fi controlate prin lege. Iată ce m-a determinat printre altele, să acord în acest volum un loc atît de important istoriei, conţinutului şi rezultatelor legislaţiei engleze cu privire la reglementarea muncii în fabrici. O naţiune trebuie şi poate să înveţe de la altă naţiune. Chiar dacă o societate a descoperit legea naturală a dezvoltării sale — iar scopul final al operei mele este de a dezvălui legea economică a dezvoltării societăţii moderne —, ea nu poate nici să sară peste fazele naturale ale dezvoltării, nici să le desfiinţeze prin decrete. Dar ea poate să scurteze şi să atenueze durerile facerii.
Cîteva cuvinte pentru a evita eventualele interpretări greşite. Eu nu prezint nicidecum în culori trandafirii pe capitalist şi pe proprietarul funciar. Aici însă este vorba de persoane numai în măsura în care ele sînt personificarea unor categorii economice, exponenţii unor anumite relaţii şi interese de clasă. Eu concep dezvoltarea formaţiunii social-economice ca un proces istoric natural, de aceea, din punctul meu de vedere, mai puţin decît din oricare altul, individul ar putea fi făcut răspunzător pentru condiţii al căror produs social este, oricît s-ar ridica deasupra lor din punct de vedere subiectiv.
În domeniul economiei politice, cercetarea ştiinţifică liberă are duşmani mai mulţi decît în oricare alt domeniu. Caracterul specific al materialului de care se ocupă economia politică ridică împotriva ei pe cîmpul de luptă pasiunile cele mai violente, mai meschine şi mai detestabile ale omului: furiile interesului privat. Biserica anglicană, de pildă, iartă mai curînd un atac împotriva a 38 din cele 39 de dogme ale ei decît un atac împotriva a 1/39 din veniturile ei băneşti. Astăzi pînă şi ateismul este culpa levis*2 în comparaţie cu criticarea relaţiilor de proprietate tradiţionale. Totuşi un progres este evident în această privinţă. Mă refer, de pildă, la Cartea albastră5 publicată în ultimele săptămîni sub titlul: „Correspondence with Her Majesty's Missions Abroad, regarding Industrial Questions and Trades Unions“. Reprezentanţii din străinătate ai coroanei engleze declară aici în mod categoric că în Germania, în Franţa, într-un cuvînt în toate statele civilizate ale continentului european, o schimbare radicală a relaţiilor existente între capital şi muncă este la fel de evidentă şi de inevitabilă ca în Anglia. În acelaşi timp, de partea cealaltă a Oceanului Atlantic, domnul Wadei), vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii de Nord, a declarat în întruniri publice că, după abolirea sclaviei, la ordinea zilei este schimbarea radicală a relaţiilor generate de capital şi de proprietatea funciară! Acestea sînt semne ale timpului, care nu pot fi ascunse nici sub mantii de purpură şi nici sub sutane negre. Aceasta nu înseamnă că mîine se vor întîmpla minuni. Aceasta înseamnă că pînă şi clasele dominante au senzaţia vagă că societatea actuală, departe de a fi un cristal solid, este un organism susceptibil de schimbări, un organism aflat într-un permanent proces de transformare.
Volumul al doilea al acestei lucrări va trata despre procesul de circulaţie a capitalului (cartea a II-a) şi despre formele procesului capitalist în ansamblu (cartea a III-a), iar volumul al treilea şi ultimul (cartea a IV-a), despre istoria teoriilor economice.
Orice apreciere din partea criticii ştiinţifice este bine venită pentru mine. În ceea ce priveşte prejudecăţile aşa-zisei opinii publice căreia nu i-am făcut niciodată concesii, mă călăuzesc acum, ca şi înainte, după deviza marelui florentini):
Segui il tuo corso, e lascia dir le genti!6
Londra, 25 iulie 1867
Karl Marx
1) Acest lucru mi s-a părut cu atît mai necesar, cu cît chiar secţiunea din lucrarea lui F. Lassallei) îndreptată împotriva lui Schulze-Delitzschi), lucrare în care autorul afirmă că redă „chintesenţa spirituală“ a studiului meu în această problemă3 cuprinde erori esenţiale. În treacăt fie zis, dacă F. Lassalle a împrumutat din scrierile mele, aproape cuvînt cu cuvînt, folosind pînă şi terminologia creată de mine, toate tezele teoretice generale din lucrările sale economice, de exemplu teza privitoare la caracterul istoric al capitalului, la legătura dintre relaţiile de producţie şi modul de producţie etc. etc., şi aceasta fără să indice sursa lor, procedeul a fost dictat desigur de considerente propagandistice. Nu vorbesc, bineînţeles, de tezele sale cu caracter particular, nici de aplicaţiile lor practice, cu care nu am nici o legătură.
*1 — Mortul îl apucă pe cel viu! — Nota trad.
*2 — Culpă uşoară. — Nota trad.
2. Este vorba de primul capitol din volumul I al „Capitalului“ în prima ediţie germană din 1867 intitulat „Marfa şi banii“. Pregătind ediţia a II-a, Marx şi-a revăzut cartea şi a făcut numeroase modificări în structura ei. Pe baza subpunctelor din primul capitol în forma iniţială şi a anexei au fost create trei capitole care au constituit acum, sub acelaşi titlu din ediţia anterioară, secţiunea I a lucrării. — Nota red.
3. Este vorba de capitolul al treilea din lucrarea lui F. Lassalle: „Herr Bastiat—Schulze von Delitzsch, der ökonomische Julian, oder: Capital und Arbeit“, Berlin, 1864. — Nota red.
4. Mutato nomine de te fabula narratur (Schimbă numele şi despre tine istoriseşte legenda) — cuvinte din satirele lui Horaţiui), cartea I, satira 1. — Nota red.
5. Cărţile albastre — (Blue Books) — denumirea generică dată publicaţiilor care cuprind materiale ale parlamentului englez şi documente diplomatice ale ministerului de externe. Cărţile albastre, a căror denumire vine de la coperta lor albastră, au început să fie editate în Anglia în secolul al XVII-lea. Ele reprezintă principalul izvor oficial de studiere a istoriei economice şi diplomatice a acestei ţări. — Nota red.
6. Segui il tuo corso, e lascia dir le genti! [Urmează-ţi calea şi lasă lumea să vorbească] — parafrazare a unui vers din opera lui Dante, „Divina comedie“, Purgatoriul, cîntul V. — Nota red.