Consider sistemul economiei burgheze în ordinea următoare : capitalul, proprietatea funciară, munca salariată, statul, comerțul exterior, piața mondială. În primele trei rubrici cercetez condițiile economice de existență ale celor trei clase mari în care se împarte societatea burgheză modernă ; legătura dintre celelalte trei rubrici este evidentă. Secțiunea întîi a cărții întîi, care tratează despre capital, cuprinde următoarele capitole : 1) marfa ; 2) banii, sau circulația simplă ; 3) capitalul în general. Primele două capitole alcătuiesc conținutul volumului de față. Întregul material se află în fața mea sub forma unor monografii, scrise cu mari întreruperi în diferite perioade pentru propria mea lămurire și nu pentru tipar. Prelucrarea lor într-un tot sistematizat, potrivit planului arătat, va depinde de împrejurările exterioare.
Introducerea generală 2 pe care o schițasem o las la o parte, deoarece, după o matură chibzuință, am ajuns la convingerea că orice anticipare a unor rezultate care abia trebuie dovedite nu ar putea decît să strice, iar cititorul care va dori în genere să urmărească firul expunerii mele trebuie să se decidă a se ridica de la particular la general. Dar unele indicații cu privire la felul cum au decurs propriile mele studii de economie politică mi se par a fi indicate aici.
Obiectul meu de specialitate a fost dreptul, pe care însă l-am studiat numai ca o disciplină secundară pe lîngă filozofie și istorie. În 1842—1843, în calitate de redactor la „Gazeta renană“ 3, a trebuit să mă pronunț pentru întîia oară asupra unor așa-numite interese materiale, și aceasta m-a pus într-o situație dificilă. Dezbaterile din Landtagul Renaniei cu privire la furturile de lemne și la fărîmițarea proprietății funciare, polemica oficială pe care d-l von Shaper, pe atunci Oberpräsident al Provinciei renane, o angajase cu „Gazeta renană“ în problema situației țăranilor din valea Moselei și, în sfîrșit, dezbaterile în jurul liberului-schimb și al protecționismului vamal au dat primele imbolduri studiilor mele economice 4. Pe de altă parte, pe vremea aceea, cînd dorința sinceră de „a merge înainte“ depășea considerabil cunoașterea problemelor, în coloanele „Gazetei renane“ se făceau auzite ecouri ale socialismului și comunismului francez, cu o slabă coloratură filozofică. M-am pronunțat împotriva acestui diletantism, dar în același timp, într-o controversă avută cu „Allgemeine Zeitung“ 5 din Augsburg, am mărturisit sincer că cunoștințele mele de atunci nu-mi îngăduiau să mă încumet a emite vreo părere asupra conținutului propriu-zis al curentelor franceze. Cu atît mai bucuros am profitat de iluzia geranților „Gazetei renane“, care sperau că printr-o atitudine mai moderată vor putea obține revocarea sentinței de moarte care fusese pronunțată împotriva ei, pentru a părăsi arena publică și a mă retrage în cabinetul de studiu.
Prima lucrare întreprinsă pentru limpezirea îndoielilor care mă frămîntau a fost o analiză critică a filozofiei hegeliene a dreptului, lucrare a cărei introducere a apărut în „Deutsch-Französische Jahrbücher“ 6, publicate în 1844 la Paris. Cercetările mele m-au dus la concluzia că relațiile juridice, ca și formele de stat, nu pot fi înțelese nici din ele însele, nici din așa-numita dezvoltare generală a spiritului omenesc, ci, dimpotrivă, ele își au rădăcinile în relațiile de trai materiale, a căror totalitate Hegel o cuprinde, după exemplul autorilor englezi și francezi din secolul al XVIII-lea, sub denumirea de „societate civilă“, și că deci anatomia societății civile trebuie căutată în economia politică. Studiul acesteia din urmă, pe care l-am început la Paris, a fost continuat apoi la Bruxelles, unde mă mutasem în urma unui ordin de expulzare al d-lui Guizot. Rezultatul general la care am ajuns și care, odată obținut, a slujit de fir călăuzitor în studiile mele ulterioare poate fi formulat pe scurt în felul următor.
În producția socială a vieții lor, oamenii intră în relații determinate, necesare, independente de voința lor — relații de producție —, care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a forțelor lor de producție materiale. Totalitatea acestor relații de producție constituie structura economică a societății, baza reală pe care se înalță o suprastructură juridică și politică și căreia îi corespund forme determinate ale conștiinței sociale.
Modul de producție al vieții materiale determină în genere procesul vieții sociale, politice și spirituale. Nu conștiința oamenilor le determină existența, ci, dimpotrivă, existența lor socială le determină conștiința.
Pe o anumită treaptă a dezvoltării lor, forțele de producție materiale ale societății intră în contradicție cu relațiile de producție existente, sau, ceea ce nu este decît expresia juridică a acestora din urmă, cu relațiile de proprietate în cadrul cărora ele s-au dezvoltat pînă atunci. Din forme ale dezvoltării forțelor de producție, aceste relații se transformă în cătușe ale lor.
Atunci începe o epocă de revoluție socială. O dată cu schimbarea bazei economice are loc, mai încet sau mai repede, o revoluționare a întregii uriașe suprastructuri. Atunci cînd cercetăm asemenea revoluționări, trebuie să facem întotdeauna o deosebire între revoluționarea materială a condițiilor economice de producție, care poate fi constatată cu precizie științifică, și formele juridice, politice, religioase, artistice sau filozofice, într-un cuvînt formele ideologice, în care oamenii devin conștienți de acest conflict și-l rezolvă prin luptă. După cum un individ oarecare nu poate fi judecat după ceea ce gîndește despre sine, tot astfel o asemenea epocă de revoluție nu poate fi judecată prin prisma conștiinței sale. Dimpotrivă, această conștiință trebuie explicată prin contradicțiile vieții materiale, prin conflictul existent între forțele de producție sociale și relațiile de producție.
O formațiune socială nu piere niciodată înainte de a se fi dezvoltat toate forțele de producție, pentru care ea oferă suficient cîmp liber, și noi relații de producție, superioare, nu apar niciodată înainte ca în sînul vechii societăți să se fi copt condițiile materiale ale existenței tor. De aceea omenirea își pune întotdeauna numai sarcini pe care le poate rezolva, căci la o examinare mai aprofundată se va constata întotdeauna că sarcina însăși se naște numai atunci cînd condițiile materiale ale rezolvării ei există deja sau, cel puțin, sînt în proces de devenire.
În linii generale, modurile de producție asiatic, antic, feudal și burghez-modern reprezentau respectiv epoci de progres ale formațiunii economice a societății. Relațiile de producție burgheze reprezintă ultima formă antagonistă a procesului de producție social, antagonistă nu în sensul unui antagonism individual, ci al unui antagonism care ia naștere din condițiile sociale de trai ale indivizilor ; dar forțele de producție care se dezvoltă în sînul societății burgheze creează totodată condițiile materiale ale rezolvării acestui antagonism. De aceea cu formațiunea socială burgheză se încheie preistoria societății omenești.
Friedrich Engels, cu care de la publicarea genialei sale schițe a unei critici a categoriilor economice 7 (în „Deutsch-Französische Jahrbücher“) am întreținut în scris un neîntrerupt schimb de idei, ajunsese pe altă cale (vezi lucrarea sa „Situația clasei muncitoare din Anglia“ 8) la același rezultat ca și mine, iar atunci cînd în primăvara anului 1845 și dînsul se stabili la Bruxelles, am hotărît să elaborăm împreună concepția noastră în opoziție cu concepția ideologică a filozofiei germane, adică de fapt să ne răfuim cu conștiința noastră filozofică anterioară. Această hotărîre a fost realizată sub forma unei critici a filozofiei posthegeliene. Manuscrisul, cuprinzînd două volume groase in-octavo 9, ajunsese de mult în Westfalia, unde urma să fie editat, cînd am fost încunoștințați că împrejurările schimbate nu mai permiteau tipărirea lui. Am abandonat acest manuscris criticii rozătoare a șoarecilor, cu atît mai mult cu cît scopul nostru principal — acela de a ne lămuri noi înșine — fusese atins. Din lucrările răzlețe în care am înfățișat în acea vreme publicului, sub un aspect sau altul, concepțiile noastre, menționez numai „Manifestul Partidului Comunist“, scris împreună cu Engels, și „Discurs asupra liber-schimbismului“ 10, publicat de mine. Punctele hotărîtoare ale concepției noastre au fost formulate pentru prima oară în mod științific, deși doar într-o formă polemică, în lucrarea mea „Mizeria filozofiei“ 11, publicată în 1847 și îndreptată împotriva lui Proudhon. Tipărirea unei lucrări despre „Munca salariată“ 12, scrisă în limba germană, în care adunasem prelegerile ținute de mine asupra acestui subiect la Asociația muncitorilor germani 13 din Bruxelles, a fost întreruptă de revoluția din februarie și de îndepărtarea mea samavolnică din Belgia ca urmare a acesteia.
Editarea „Noii gazete renane“ 14 în 1848—1849 și evenimentele care au urmat după aceea au întrerupt studiile mele economice, pe care le-am putut relua abia în 1850, la Londra. Imensul material cu privire la istoria economiei politice adunat la British Museum, faptul că Londra oferă un bun centru de observație pentru studierea societății burgheze și, în sfîrșit, noua etapă de dezvoltare în care aceasta din urmă părea să intre o dată cu descoperirea aurului californian și australian, toate acestea m-au determinat să reiau de la capăt studierea acestui obiect și să prelucrez în mod critic noul material. Aceste studii duceau, în parte de la sine, la probleme în aparență complet străine de subiect, dar asupra cărora a trebuit să mă opresc vreme mai mult sau mai puțin îndelungată. Dar timpul de care dispuneam mi-a fost scurtat în special de nevoia imperioasă de a-mi agonisi pîinea. Colaborarea mea de 8 ani la „New York Daily Tribune“ 15, primul ziar anglo-american, a făcut să fie necesare întreruperi frecvente în studiile mele (dat fiind că corespondențe de ziar propriu-zise nu scriu decît în mod excepțional). Articolele în legătură cu evenimentele economice mai însemnate din Anglia și de pe continent au alcătuit însă o parte atît de considerabilă a muncii mele pentru ziar, încît am fost nevoit să mă familiarizez cu amănunte practice care se află în afara științei economiei politice propriu-zise.
Aceste sumare însemnări despre mersul studiilor mele în domeniul economiei politice nu au alt scop decît să arate că concepțiile mele, indiferent de felul cum vor fi judecate și oricît de puțin s-ar împăca cu prejudecățile egoiste ale claselor stăpînitoare, constituie rezultatul unor studii îndelungate și conștiincioase. Or, la porțile științei, ca și la porțile infernului, trebuie înscrisă cerința :
„Qui si convien lasciare ogni sospetto ;
Ogni viltà convien che qui sia morta“ *1.
Londra, ianuarie 1859
Karl Marx
*1 Se cade-aici să stingi orice prepus
Și-oricare spaimă moartă-aici să fie.
(Dante: „Divina Comedie“, traducere de George Coșbuc). — Nota trad.
2 Este vorba de „Introducerea“ neterminată pe care Marx o destinase unei mari lucrări economice (vezi volumul de față, pag. 657—685). — 7. [Nota red.]
3 „Rheinische Zeitung für Polilik, Handel und Gewerbe“ — cotidian, a apărut la Colonia între 1 ianuarie 1842 și 31 martie 1843. Ziarul a fost fondat de reprezentanți ai burgheziei renane, care avea o stare de spirit opoziționistă față de absolutismul prusac. La acest ziar au fost invitați să colaboreze și unii tineri hegelieni. Din aprilie 1842, K. Marx a devenit colaborator al ziarului „Rheinische Zeitung“, iar începînd din octombrie același an — unul dintre redactorii săi. În „Rheinische Zeitung“ au fost publicate și unele articole ale lui Engels. În timpul cît Marx a fost redactor la „Rheinische Zeitung“, ziarul a început să capete un caracter democrat-revoluționar tot mai pronunțat La 19 ianuarie 1843, printr-o dispoziție a guvernului, apariția ziarului a fost interzisă începînd de la 1 aprilie 1843. Pînă la acea dată, „Rheinische Zeitung“ a fost supus unei cenzuri deosebit de severe. — 7. [Nota red.]
4 Este vorba de articolele lui K. Marx : „Dezbaterile celei de-a 6-a diete renane (articolul al treilea). Dezbaterile asupra legii cu privire la furtul de lemne“ și „Justificarea corespondentului din valea Moselei“ (vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 1, Editura politică, 1960, ediția a II-a, pag. 121—164 și 191—222). — 8. [Nota red.]
5 „Allgemeine Zeitung“ — cotidian german reacționar, fondat in 1798 ; între 1810 și 1882 a apărut la Augsburg. În 1842, ziarul s-a dedat la o falsificare a ideilor comunismului și socialismului utopic, pe care Marx a demascat-o în articolul său „Comunismul și «Allgemeine Zeitung» din Augsburg“, apărut în „Rheinische Zeitung“ în octombrie 1842 (vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 1, Editura politică, 1960, ediția a II-a, pag. 116—120). — 8. [Nota red.]
6 „Deutsch-französische Jahrbücher“ — apărut la Paris în limba germană sub redacția lui K. Marx și A. Ruge. A apărut numai primul număr, număr dublu, în februarie 1844. În acest număr au fost publicate lucrările lui K. Marx : „Contribuții la problema evreiască“ și „Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului. Introducere“, precum și lucrările lui Engels : „Schiță a unei critici a economiei politice“ și „Situația Angliei. «Past and Present» by Thomas Charlyle“ (vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 1, Editura politică, 1960, ediția a II-a, pag. 382—412, 413—427, 544—571, 572—598). Aceste lucrări marchează trecerea definitivă a lui Marx și Engels de la democratismul revoluționar la materialism și comunism. Principala cauză care a dus la încetarea apariției acestei reviste au fost divergentele principiale dintre Marx și radicalul burghez Ruge. — 8. [Nota red.]
7 Este vorba de prima lucrare economică a lui Engels, „Schiță a unei critici a economiei politice“ (vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 1, Editura politică, 1960, ediția a II-a, pag. 544—571). — 10. [Nota red.]
8 Vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 2, Editura politică, 1962, ediția a II-a, pag. 239—532. — 10. [Nota red.]
9 Este vorba de lucrarea lui K. Marx și F. Engels „Ideologia germană“ (vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 3, Editura politică, 1962, ediția a II-a, pag. 9—572). — 10. [Nota red.]
10 Vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 4, Editura politică, 1958, pag. 461—500 și 447—460. — 10. [Nota red.]
11 Vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 4, Editura politică, 1958, pag. 65—179. — 10. [Nota red.]
12 Este vorba de lucrarea lui K. Marx „Muncă salariată și capital“ (vezi K. Marx și F. Engels. Opere, vol. 6, Editura politică, 1959, pag. 441—472). — 10. [Nota red.]
13 Asociația muncitorilor germani din Bruxelles a fost întemeiată de Marx și Engels la sfîrșitul lunii august 1847 în scopul luminării politice a muncitorilor germani care locuiau în Belgia și al propagării ideilor comunismului științific în rîndurile lor. Sub conducerea lui Marx și Engels și a tovarășilor lor de idei, asociația a devenit centrul legal de unire a proletarilor revoluționari germani din Belgia și a întreținut legături directe cu cluburile muncitorești flamande și valone. Cele mai bune elemente ale asociației au făcut parte din comunitatea din Bruxelles a Ligii comuniștilor. Asociația muncitorilor germani din Bruxelles și-a încetat activitatea curînd după revoluția din februarie 1848 din Franța, în urma arestării și expulzării majorității membrilor ei de către poliția belgiană. — 10. [Nota red.]
14 „Neue Rheinische Zeitung. Organ der Demokratie“ („Noua gazetă renană. Organ al democrației“) — a apărut zilnic, sub conducerea lui Marx, la Colonia, de la 1 iunie 1848 pînă la 13 mai 1849. Din redacție făceau parte : Engels, precum și W. Wolff, G. Weerth, F. Wolff, E. Dronke, F. Freiligrath și H. Bürgers.
Ca organ de luptă al aripii proletare a democrației, „Noua gazetă renană“ a avut rolul de educator al maselor populare, ridicîndu-le la luptă împotriva contrarevoluției. Articolele de fond care precizau poziția gazetei în problemele fundamentale ale revoluției din Germania și din Europa erau scrise, de regulă, de Marx și Engels.
Poziția hotărîtă și intransigentă a gazetei, internaționalismul ei militant, faptul că în coloanele ei era demascată politica guvernului prusian și a autorităților locale din Colonia, — toate acestea au făcut ca „Noua gazetă renană“ să fie, chiar din primele ei luni de existență, ținta unor atacuri furibunde din partea presei feudal-monarhice și liberale-burgheze, precum și a unor persecuții din partea guvernului prusian, care s-au întețit mai ales după lovitura de stat contrarevoluționară care a avut loc în Prusia în noiembrie-decembrie 1848.
În pofida prigoanei și a șicanelor poliției, „Noua gazetă renană“ a apărat cu mult curaj interesele democrației revoluționare, interesele proletariatului. În mai 1849, în condițiile ofensivei generale a contrarevoluției, guvernul prusian, profitînd de faptul că Marx nu obținuse cetățenia prusiană, a dispus expulzarea lui din Prusia. Expulzarea lui Marx și măsurile represive luate împotriva celorlalți redactori ai „Noii gazete renane“ au dus la încetarea apariției ei. Ultimul număr al „Noii gazete renane“, nr. 301, tipărit în roșu, a apărut la 19 mai 1849. În articolul de adio către muncitorii din Colonia, redactorii ziarului au declarat că „ultimul lor cuvînt va fi întotdeauna și pretutindeni : eliberarea clasei muncitoare !“. — 10. [Nota red.]
15 „New York Daily Tribune“ — ziar american care a apărut între anii 1841 și 1924. Întemeiat de Horace Greeley, ziarist și om politic american de vază, ziarul a fost organul aripii stîngi a whigilor americani pînă pe la mijlocul deceniului al 6-lea al secolului trecut, apoi a devenit organul partidului republican. În deceniile al 5-lea și al 6-lea, ziarul se situa pe poziții progresiste și lupta împotriva sclaviei. La acest ziar au colaborat o serie de autori și ziariști americani de seamă ; de la sfîrșitul deceniului al 5-lea, unul dintre redactorii lui a fost Charles Dana, care se afla sub influența ideilor socialismului utopic. Colaborarea lui Marx la „New York Daily Tribune“ a început în 1851 și a continuat timp de peste 10 ani, pînă în martie 1862 ; un mare număr de articole pentru „New York Daily Tribune“ au fost scrise de Engels la rugămintea lui Marx. Deoarece Engels își scria articolele mai ales la Manchester, datele puse de el într-o serie de cazuri diferă de data reală la care au fost scrise, întrucît Marx indica de obicei pe articole data trimiterii la New York. Pe unele articole scrise la Londra, Marx punea indicația Paris, Viena sau Berlin. În articolele lor din „New York Daily Tribune“, Marx și Engels s-au ocupat de cele mai importante probleme privind politica internă și internațională, mișcarea muncitorească, dezvoltarea economică a țărilor europene, expansiunea colonială, mișcarea de eliberare națională din țările asuprite și dependente etc. În perioada de reacțiune care începuse în Europa, Marx și Engels au folosit acest ziar american progresist, larg răspîndit pentru a demasca, pe bază de fapte concrete, racilele societății capitaliste, contradicțiile de neîmpăcat care-i sînt inerente, precum și pentru a arăta caracterul mărginit al democrației burgheze.
Într-o serie de cazuri, redacția ziarului „New York Daily Tribune“ a procedat în mod arbitrar cu articolele lui Marx și Engels, tipărind unele dintre ele fără semnătura autorului, ca articole de fond, sau intervenind uneori în textul lor. De la mijlocul anului 1855, ziarul a publicat toate articolele lui Marx și Engels fără semnătură. Marx a protestat în repetate rînduri împotriva acestor acțiuni ale redacției. Din toamna anului 1857, ca urmare a crizei economice din S.U.A., care se răsfrînsese și asupra situației financiare a ziarului, Marx a fost nevoit să reducă numărul corespondențelor trimise la „New York Daily Tribune“. Colaborarea lui Marx la acest ziar a încetat definitiv la începutul războiului civil din S.U.A. ; ruperea legăturilor dintre „New York Daily Tribune“ și Marx se datorește în cea mai mare măsură faptului că în redacția ziarului se întăriseră pozițiile partizanilor unui compromis cu statele sclavagiste și că ziarul părăsise linia progresistă. — 11. [Nota red.]