Scris: octombrie — începutul lunii noiembrie 1900
Publicat: decembrie 1900, în ziarul „Iskra“ nr. 1
Sursa: V. I. Lenin, Opere complete, ediția a doua, vol. 4, Editura Politică, București, 1961,
p. 363-368
Transcriere: Liviu Iacob, aprilie 2025
Social-democrația rusă a declarat de repetate ori că răsturnarea absolutismului, cucerirea libertății politice trebuie să constituie sarcina politică imediată a partidului muncitoresc rus. Acest lucru l-au declarat acum 15 ani și mai bine reprezentanții social-democrației ruse, membrii grupului „Eliberarea muncii“, acest lucru l-au declarat acum doi ani și jumătate și reprezentanții organizațiilor social-democrate din Rusia care au întemeiat în primăvara anului 1898 Partidul muncitoresc social-democrat din Rusia. Dar, în pofida acestor declarații repetate, problema sarcinilor politice ale social-democrației din Rusia se pune astăzi din nou la ordinea zilei. Numeroși reprezentanți ai mișcării noastre pun la îndoială justețea tezei de mai sus. Ei spun că lupta economică are o importanță precumpănitoare și pun pe planul al doilea sarcinile politice ale proletariatului ; ei îngustează și limitează aceste sarcini, declarînd chiar că în Rusia discuțiile pe tema creării unui partid muncitoresc de sine stătător nu înseamnă decît repetarea unor vorbe străine, că muncitorii trebuie să ducă numai lupta economică, lăsînd politica pe seama intelectualilor în alianță cu liberalii. Această din urmă proclamare a unui nou crez (faimosul „Credo“) se reduce chiar pur și simplu la declararea drept nevîrstnic a proletariatului rus și la negarea totală a programului social-democrat. Iar „Raboceaia Mîsl“ (mai ales în „Suplimentul special“) s-a pronunțat, în fond, în același sens. Social-democrația rusă trece printr-o perioadă de șovăieli ideologice, printr-o perioadă de îndoieli, care merg pînă la autonegare. Pe de o parte, mișcarea muncitorească se rupe de socialism : muncitorii sînt ajutați să ducă lupta economică, dar în același timp nu li se explică de loc sau nu li se explică îndeajuns care sînt țelurile socialiste și sarcinile politice ale întregii mișcări. Pe de altă parte, socialismul se rupe de mișcarea muncitorească : socialiștii ruși încep să afirme din nou și din ce în ce mai frecvent că lupta împotriva cîrmuirii trebuie să fie dusă numai de intelectualitate, cu propriile ei forțe, căci muncitorii se limitează numai la lupta economică.
Trei feluri de împrejurări au pregătit, după părerea noastră, terenul pentru apariția acestor fenomene regretabile. În primul rînd, la începutul activității lor, social-democrații ruși s-au mărginit exclusiv la munca de propagandă în cercuri. Trecînd la agitația în mase, nu ne-am putut feri întotdeauna de greșeala de a cădea în cealaltă extremă. În al doilea rînd, la începutul activității noastre, am fost de foarte multe ori nevoiți să ne apărăm dreptul la existență luptînd împotriva narodovolților, care prin „politică“ înțelegeau o activitate ruptă de mișcarea muncitorească, care îngustau politica, reducînd-o la o luptă pur complotistă. Respingînd această politică, social-democrații au căzut în cealaltă extremă, punînd pe planul al doilea politica în general. În al treilea rînd, acționînd disparat în cadrul micilor cercuri muncitorești locale, social-democrații nu au acordat destulă atenție necesității de a organiza un partid revoluționar, care să coordoneze întreaga activitate a grupurilor locale și să ofere posibilitatea unei juste organizări a muncii revoluționare. Or, precumpănirea muncii disparate este în mod firesc legată de precumpănirea luptei economice.
Toate aceste împrejurări au făcut ca social-democrații să pună accentul pe o singură latură a mișcării. Curentul „economic“ (în măsura în care se poate vorbi aici de un „curent“) a dat naștere la încercări de a ridica această îngustime la rangul de teorie deosebită, la încercări de a folosi în acest scop bernsteiniada azi la modă, „critica“ la modă „a marxismului“, în cadrul căreia sînt prezentate sub o firmă nouă vechi idei burgheze. Numai aceste încercări au generat primejdia unei slăbiri a legăturii dintre mișcarea muncitorească rusă și social-democrația rusă ca luptător de avangardă pentru libertate politică. Or, sarcina cea mai arzătoare a mișcării noastre constă în întărirea acestei legături.
Social-democrația este unirea mișcării muncitorești cu socialismul ; sarcina ei nu este aceea de a sluji pasiv mișcarea muncitorească în fiecare stadiu al acesteia, ci de a reprezenta interesele întregii mișcări în ansamblul ei, de a arăta acestei mișcări țelul ei final, sarcinile ei politice, de a veghea asupra independenței ei politice și ideologice. Ruptă de social-democrație, mișcarea muncitorească degenerează și alunecă în mod inevitabil pe panta burghezismului : restrîngîndu-se exclusiv la lupta economică, clasa muncitoare își pierde independența politică, ajunge să se tîrască în coada altor partide, trădează marele principiu că „eliberarea muncitorilor trebuie să fie opera muncitorilor înșiși“ 130. În toate țările a fost o perioadă cînd mișcarea muncitorească și socialismul au existat separat, urmîndu-și fiecare drumul său deosebit, și în toate țările această existență separată genera slăbiciunea socialismului și a mișcării muncitorești ; în toate țările numai unirea socialismului cu mișcarea muncitorească a creat o bază trainică și pentru socialism și pentru mișcarea muncitorească. Dar în fiecare țară această unire a socialismului cu mișcarea muncitorească a fost făurită istoricește pe căi proprii, în funcție de condițiile de loc și de timp. În Rusia, teoreticește, necesitatea unirii socialismului cu mișcarea muncitorească a fost de mult timp proclamată, - dar în practică această unire se făurește abia în momentul de față. Procesul acestei făuriri este foarte anevoios, și nu trebuie să ne mire cîtuși de puțin că el este însoțit de variate oscilări și îndoieli.
Prin urmare, ce concluzii trebuie să tragem noi din învățămintele trecutului ?
Istoria întregului socialism rus a făcut ca sarcina lui cea mai arzătoare să fie lupta împotriva cîrmuirii absolutiste, cucerirea libertății politice ; mișcarea noastră socialistă s-a concentrat, ca să zicem așa, asupra luptei împotriva absolutismului. Pe de altă parte, istoria a arătat că în Rusia distanța ce separă gîndirea socialistă de reprezentanții înaintați ai claselor de oameni ai muncii este mult mai mare decît în alte țări și că în aceste condiții mișcarea revoluționară rusă este condamnată la neputință. De aici rezultă de la sine sarcina pe care este chemată s-o îndeplinească social-democrația rusă : ea trebuie să introducă în masa proletariatului ideile socialiste și conștiința politică și să organizeze un partid revoluționar care să fie indisolubil legat de mișcarea muncitorească spontană. Social-democrația rusă a făcut mult în această privință ; dar mai rămîne încă și mai mult de făcut. Pe măsura creșterii mișcării, cîmpul de activitate al social-democrației devine tot mai larg, munca tot mai multilaterală, un număr tot mai mare de militanți ai mișcării își concentrează forțele asupra îndeplinirii unora sau altora dintre sarcinile parțiale care se pun în legătură cu nevoile de fiecare zi ale propagandei și agitației. Este un fenomen cu totul legitim și inevitabil, care ne obligă însă să veghem ca sarcinile parțiale ale activității sau diversele metode de luptă să nu fie ridicate la rangul de ceva autonom, ca munca pregătitoare să nu fie ridicată la rangul de muncă principală și unică.
Sarcina noastră principală și fundamentală este de a ajuta la dezvoltarea politică și la organizarea politică a clasei muncitoare. Cei care pun pe planul al doilea această sarcină, cei care nu-i subordonează toate sarcinile parțiale și diversele metode de luptă pornesc pe o cale greșită și pricinuiesc un mare rău mișcării. Și pe planul al doilea o pun, în primul rînd, aceia care îndeamnă pe revoluționari să lupte împotriva cîrmuirii prin crearea unor cercuri complotiste, rupte de mișcarea muncitorească. Pe planul al doilea pun această sarcină, în al doilea rînd, aceia care îngustează conținutul și amploarea propagandei, agitației și organizării politice, aceia care socotesc posibil și nimerit să servească muncitorilor „politică“ numai în momente excepționale din viața lor, numai la ocazii solemne, și care se arată prea zeloși să schimbe în monedă măruntă lupta politică împotriva absolutismului, înlocuind-o prin revendicarea unor concesii izolate din partea absolutismului, și prea puțin zeloși să ridice aceste revendicări la nivelul unei lupte sistematice și nestrămutate a partidului muncitoresc revoluționar împotriva absolutismului.
„Organizați-vă !“ repetă într-una muncitorilor ziarul „Raboceaia Mîsl“, repetă toți adepții curentului „economic“. Și noi, firește, ne alăturăm pe deplin acestei chemări, dar adăugăm neapărat : organizați-vă nu numai în asociații de ajutor reciproc, case de ajutor pentru sprijinirea greviștilor și cercuri muncitorești, organizați-vă de asemenea și într-un partid politic, organizați-vă în vederea luptei hotărîte împotriva cîrmuirii absolutiste și împotriva întregii societăți capitaliste. Fără o astfel de organizare proletariatul nu este în stare să se ridice la nivelul unei lupte de clasă conștiente, fără o astfel de organizare mișcarea muncitorească este condamnată la neputință, și numai cu casele de ajutor, cu cercurile și asociațiile de ajutor reciproc clasa muncitoare nu va reuși niciodată să îndeplinească măreața sarcină istorică ce-i revine : să se elibereze pe ea însăși și să elibereze întregul popor rus de sub jugul robiei politice și economice. Istoria nu cunoaște clasă care să fi ajuns la dominație fără să fi promovat din rîndurile ei conducători politici proprii, reprezentanți înaintați proprii, capabili să organizeze mișcarea și s-o conducă. Și clasa muncitoare rusă a arătat deja că este capabilă să promoveze din rîndurile ei astfel de oameni : lupta muncitorilor ruși, care a luat o mare amploare în ultimii 5-6 ani, a arătat că în rîndurile clasei muncitoare există nenumărate forțe revoluționare, că cele mai crîncene măsuri represive din partea cîrmuirii nu numai că nu împuținează, ci chiar sporesc numărul muncitorilor care năzuiesc spre socialism, spre conștiință politică și luptă politică. Congresul ținut de tovarășii noștri în 1898 a pus just problema, și nu a repetat vorbe străine, n-a exprimat doar visul unor „intelectuali“... Și noi trebuie să pornim cu hotărîre la îndeplinirea acestor sarcini, punînd la ordinea zilei problema programului, a organizării și tacticii partidului. Am arătat cu alt prilej cum vedem noi punctele fundamentale ale programului nostru, și aici nu este, desigur, locul să intrăm în expunerea lor amănunțită. Cît privește problemele organizatorice, intenționăm să le consacrăm o serie de articole în numerele viitoare. Este una din problemele noastre cele mai spinoase. În această privință am rămas cu mult în urma vechilor militanți ai mișcării revoluționare ruse ; trebuie să recunoaștem deschis această lipsă și să ne străduim să elaborăm un sistem mai conspirativ de organizare a muncii, să propagăm sistematic metodele de muncă, mijloacele pentru păcălirea jandarmilor și ocolirea curselor întinse de poliție. Trebuie să pregătim oameni care să consacre revoluției nu numai serile libere, ci întreaga lor viață, trebuie să pregătim o organizație îndeajuns de vastă pentru a putea înfăptui în cadrul ei o riguroasă diviziune a muncii între diversele forme ale activității noastre. Cît privește, în sfîrșit, problemele de tactică, ne vom mărgini să spunem aici următoarele : social-democrația nu-și leagă mîinile, nu-și îngustează activitatea limitîndu-se la un singur plan sau la o singură metodă de luptă politică, dinainte născocite, - ea admite toate mijloacele de luptă, cu condiția ca ele să corespundă forțelor de care dispune partidul și să ofere posibilitatea de a obține maximum de rezultate posibile în condițiile date. Atunci cînd există un puternic partid organizat, o grevă oarecare se poate transforma într-o demonstrație politică, într-o victorie politică asupra cîrmuirii. Atunci cînd există un puternic partid organizat, o răscoală dintr-o localitate oarecare se poate transforma într-o revoluție victorioasă. Trebuie să ținem minte că lupta dusă împotriva cîrmuirii pentru cutare sau cutare revendicări, cucerirea unor concesii izolate nu sînt decît mici ciocniri cu inamicul, mici încăierări de avanposturi, și că bătălia decisivă abia urmează să se dea. În fața noastră se află în toată puterea ei o fortăreață inamică din care sîntem împroșcați cu o ploaie de ghiulele și de gloanțe, care răpun pe cei mai buni luptători. Noi trebuie să cucerim această fortăreață, și o vom cuceri dacă vom uni toate forțele proletariatului - care se trezește - cu toate forțele revoluționarilor ruși într-un singur partid, spre care se va îndrepta tot ce este viu și cinstit în Rusia. Și numai atunci se vor împlini profeticele cuvinte ale muncitorului revoluționar rus Piotr Alexeev : „se va ridica brațul vînjos al milioanelor de oameni ai muncii, și praful se va alege din jugul despotismului, apărat de baionetele soldățești !“ 131.
Scris în octombrie — începutul lunii noiembrie 1900
Publicat în decembrie 1900, în ziarul „Iskra“ nr. 1
Se tipărește după textul apărut în ziar
130 Lenin citează teza fundamentală a „Statutului general al Asociației Internaționale a Muncitorilor“ (Internaționala I), scris de Marx (vezi K. Marx și F. Engels. Opere alese în două volume, vol. I, E.S.P.L.P. 1955, ediția a II-a, pag. 397). — 365. [Nota red.]
131 Cuvîntarea lui Piotr Alekseev a fost publicată pentru prima oară în 1877 la Londra, în revista „Vpered !“ (culegere neperiodică). De atunci ea a fost reeditată ilegal de mai multe ori, bucurîndu-se de o largă popularitate în rîndurile muncitorilor din Rusia. — 368. [Nota red.]