Feudalism,
orīnduire socială care a succedat
sclavagismului şi īn care baza
relaţiilor de producţie a constituit-o proprietatea feudală asupra pămīntului şi dependenţa personală a ţăranilor faţă de stăpīnii feudali.
Clasele fundamentale ale societăţii feudale au fost
ţăranii dependenţi (iobagi) şi
stăpīnii feudali. Cu toate deosebirile dintre căile şi formele prin care diferitele popoare au ajuns la
feudalism, orīnduirea feudală a existat aproape īn toate ţările: īn Europa apuseană de la căderea Imperiului roman de apus (sec. 5) pīnă la revoluţiile burgheze din Anglia (sec. 17) şi din Franţa (sec. 18), īn Rusia din sec. 9 pīnă la reforma agrară din 1861 etc.
Īn ţările romāne, limitele cronologice ale stadiilor de dezvoltare ale
feudalismului au fost: a) feudalismul timpuriu (sec. 10-14); b)
feudalismul dezvoltat (sfīrşitul sec. 14
- ultimele decenii ale sec. 18) şi c)
feudalismul tīrziu (sfīrşitul sec. 18
- 1848). Principala ramură a economiei
feudalismul era agricultura, practicată cu mijloace de producţie rudimentare. Societatea feudală a fost arena unor puternice ciocniri de clasă dintre ţăranii iobagi şi stăpīnii feudali, respectiv dintre feudali şi
burghezia īn dezvoltare.
Primele etape ale feudalismul s-au caracterizat prin absenţa unei puteri politice centrale şi prin fărīmiţare politică, dar īn urma dezvoltării activităţilor şi relaţiilor economice, ca şi a intensificării
luptei de clasă a ţăranilor şi orăşenilor īn sec. 13-14, a apărut īn multe ţări din Europa (iar īn unele ţări din Asia chiar mai īnainte) tendinţa de unire politică, de centralizare a statelor feudale īn forme monarhice. Forma
ideologică dominantă īn
feudalism a fost teologia, ideologia religioasă, care şi-a subordonat arta, morala,
filozofia, dreptul; filozofia a fost redusă la justificarea dogmelor religiei şi credinţei, favorizīndu-se dezvoltarea
scolasticii. Īn feudalism, biserica, „chintesenţă şi consfinţire a dominaţiei feudale existente“
(F.
Engels), a exercitat o mare influenţă asupra īntregii vieţi sociale, datorită faptului că era cel mai mare proprietar feudal şi dispunea de o organizaţie puternic centralizată, īn contrast cu fărīmiţarea organizării de
stat feudale, precum şi datorită monopolului ei asupra culturii scrise şi īnvăţămīntului.
Odată cu dezvoltarea, īn
cadrul orīnduirii feudale, a relaţiilor de producţie capitaliste, a īnceput īn Apusul Europei, īn sec. 14, şi o nouă fază īn dezvoltarea culturii, Renaşterea, īn cadrul căreia s-a afirmat umanismul, īndreptat īmpotriva ideologiei feudale-religioase.
Destrămarea orīnduirii feudale a avut loc īn urma revoluţiilor burgheze.
|